Mariupol, orașul port aflat la Marea Azov a fost una dintre principalele ținte ale rușilor, de la începutul invaziei în Ucraina, în data de 24 februarie 2022. În urma atacurilor dure și a bombardamentelor mii de civili au fost răniți sau chiar și-au pierdut viața, iar în prezent, autoritățile locale estimează că numărul acestora a ajuns la aproximativ 21.000, notează CNN.
Orașul Mariupol s-a aflat zile întregi sub bombardamente, iar trupele ruse au împiedicat, în mai multe rânduri, evacuare civililor prin coridoarele umanitare. Autoritățile locale au vorbit despre un număr estimativ al victimelor înregistrate în Mariupol, în rândul civililor.
Primarul din orașul Mariupol spune că este dificil de calculat bilanțul victimelor, iar afirmația sa a fost confirmată și de guvernatorul din Donețk.
„Situația din Mariupol face dificil de comentat asupra numărului victimelor – orașul este sub asediu și izolat (…) În momentul de față, discutăm de 20.000 până la 22.000 de morți în Mariupol”, după cum a declarat guvernatorul militar din Donețk pentru CNN.
Luni, autoritățile din Mariupol au acuzat Rusia de un presupus atac chimic asupra civililor, atac în care ar fi fost folosită o substanță ce afectează căile respiratorii. Acesta a vorbit despre o dronă care a lansat un dispozitiv exploziv, în apropiere de miezul nopții.
„Știm că ieri, aproape de miezul nopții, o dronă a lansat un dispozitiv exploziv necunoscut, iar trei dintre oamenii care se aflau în zona uzinei metalurgice din Mariupol au început să se simtă rău. Am auzit că trei oameni au fost afectați și duși la spital, au primit asistență medicală, iar în acest moment viața lor nu este în pericol”, a mai declarat Pavlo Kirilenko, potrivti sursei citate.
Donetsk Region Military Governor Pavlo Kyrylenko spoke this morning about unverified reports of a chemical attack in Mariupol. pic.twitter.com/9WexGskZAT
— Brianna Keilar (@brikeilarcnn) April 12, 2022