Grecii protestează împotriva austerității în fața Ministerului Finanțelor

Grecii protestează împotriva austerității în fața Ministerului Finanțelor

Susținătorii greci ai stângii politice protestează în fața Ministerului Finanțelor, în centrul Atenei. Aceștia susțin că în Grecia se plănuiesc noi măsuri de austeritate.

Protestatarii au afișat un banner în fața clădirii Ministerului Finanțelor, care se află vis a vis de sediul Parlamentului Greciei, pe care scrie: “Am sângerat destul, am plătit destul”, scrie htcsense.com.

Prim-ministrul grec Alexis Tsipras este angajat într-o ofensivă diplomatică la Bruxelles. Grecia poate ajunge la un acord cu creditorii internaţionali dacă aceştia renunţă la anumite condiţii, între care tăierea pensiilor, a declarat premierul Alexis Tsipras, în timp ce Franţa şi Germania cer un acord rapid pentru a elimina riscul ieşirii statului elen din zona euro.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a semnalat miercuri disponibilitatea de a facilita un acord cu Grecia dacă Guvernul de la Atena acceptă măcar una dintre reformele solicitate de creditorii internaţionali.

Grecia are o datorie totală de 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE). Guvernul de la Atena mai are de primit din partea instituţiilor financiare 7,2 miliarde de euro prin programul de susţinere financiară de 240 de miliarde de euro care se încheie în această lună.

Ultima oră
21:43 - Diana Buzoianu susține că reprezentanții PSD pregătesc concursuri pentru ocuparea unor posturi-cheie în unele instituții: „Nu vom permite un astfel de teatru de prost gust”
20:57 - Ce se întâmplă cu cafeaua în 2026. De la espresso clasic la băuturi din sfeclă și alge, trendurile care schimbă complet piața
20:11 - Caz șocant în București! O femeie a ajuns în moarte cerebrală după un lifting facial. Familia aduce acuzații grave la adresa medicului estetician
19:26 - Victor Negrescu solicită intervenția UE după incidentul cu drona rusească din România: „Protejarea cetățenilor europeni nu poate fi fragmentată”
18:57 - Anders Fogh Rasmussen: Marea Britanie și Franța ar trebui să conducă o nouă „NATO europeană”, fără ajutor din partea SUA
18:19 - Gabriel Oprea, președintele UMPMV, de Ziua Justiției Militare: „Are un rol deosebit în progresul României”
18:01 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 26 aprilie – 2 mai 2026: energie uriașă, schimbări neașteptate și mesaje karmice pentru zodii (VIDEO)
16:20 - Panică la piscina unui centru medical din Eforie Nord. 15 persoane s-ar fi intoxicat cu clor, iar două au ajuns la spital
15:47 - Nicușor Dan, după drona căzută la Galați: „Cetățenii trebuie să fie în siguranță. Condamn ferm comportamentul Rusiei”
15:17 - Dominic Fritz, după drona căzută la Galați: „Cei care nu pot rosti cuvântul ‘Rusia’ și ‘agresor’ în aceeași propoziție nu sunt patrioți”