Vladimir Putin are o „încredere aproape mesianică în sine” și nu-i plac criticii, mai ales dacă sunt femei, spune fostul secretar de stat american Hillary Clinton, citată de The Guardian.
Aceasta a adus în discuție colaborarea pe care a avut-o cu Putin în perioada 2009-2013, pe vremea când era premier al Rusiei, subliniind că a avut „niște evoluții pozitive”, însă relația lor s-a deteriorat când aceasta a criticat alegerile din 2012, potrivit The Guardian.
„Lui Putin nu-i plac criticii, în special femeile. Putin a devenit apoi foarte ostil cu mine, cu puține excepții. După cum se știe, el s-a implicat din greu pentru ca Trump să fie ales prin tot felul de mijloace”, a afirmat Clinton.
Aceasta a asistat la „încrederea sa aproape mesianică în el însuși”, precum și în „destinul pe care îl avea” de a „restabili Rusia imperială”.
Acest lucru a determinat-o să avertizeze că Putin va deveni o „amenințare pentru Europa și pentru restul lumii”, deși ea sperase că relațiile de prietenie cu SUA îl vor face să „renunțe la ambițiile sale agresive și îl va face să încerce să caute să fie mai cooperant”.
„Când a invadat Ucraina, din păcate, nu am fost surprinsă. Am fost foarte plăcut surprinsă de cât de eficient s-a apărat guvernul lui [Volodimir] Zelenski și Ucraina”, a subliniat ea. De asemenea, ea a apreciat faptul că NATO s-a reunit pentru a furniza armament ucrainenilor, ceea ce a confirmat în opinia sa „necesitatea de a păstra instituțiile pe care le avem și de a încerca să le facem mai eficiente pentru viitor”.