Neti Sandu, carismatica prezentatoare a rubricii horoscop, continuă să uimească cu energia și optimismul său, dar, ca orice om, are temeri și regrete. În cadrul unui interviu, vedeta a analizat propriul destin, relatează Viva.
Ideea despre fericire a prezentatoarei este foarte simplă, ea se declară împlinită când reușește să găsească un echilibru cu propria personalitate. De asemenea, odihna îi aduce satisfacție vedetei.
„Sunt fericită atunci când sunt în acord cu mine însămi”, a menționat Neti Sandu. „De câte ori am fost la mare am fost cea mai fericită – indiferent unde și cu cine”, a adăugat ea.
Neti Sandu a spus că astrologia este ocupația sa favorită, iar starea sa de spirit actuală – echilibrul, se bate cu defectul său – chițibușară.
Prezentatoarea are un motto actual: „Să fac lucruri de care să fiu mândră”. Probabil a fost inspirată de personajul istoric favorit, Ioana Darc, sau de cele fictive – Micul Prinț și Cleopatra.
Potrivit vedetei, o femeie trebuie să fie feminină pentru a atrage atenția: „Admir exact feminitatea, cum știe o femeie să se facă plăcută, senzualitatea”, iar un bărbat să nu uite de rafinament.
Oamenilor le este specific să greșească. Ea a menționat că este tolerantă la nepricepere și urăște falsitatea. Cât privește propriile eșecuri, regretă că nu a făcut mai multe, e ceea ce i-ar spune și lui Dumnezeu: „I-aș spune: iartă-mă, Doamne, că nu am putut mai mult!”
Totuși, cel mai mare regret al astrologului rămâne că nu a obținut mai multe: „Cel mai mai mare regret este că nu am putut să fac mai mult decât am făcut”
Neti Sandu a împărtășit și viziunea asupra ceea ce înseamnă durere.
„Culmea durerii este să nu mai poți de durere și, totuși, să mai poți după…”