Un avion Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines se prăbuşea pe 17 iulie 2014, la ora 17, în regiunea Donbas din Ucraina. În aeronavă, se aflau 298 de persoane, dintre care majoritatea pasageri olandezi, informează B1 TV.
Avionul se deplasa pe cursa Kuala Lumpur – Amsterdam când a început să piardă altitudine la 50 de kilometri de spaţiul aerian rusesc, iar la scurt timp a fost descoperit în flăcări pe teritoriul Ucrainei.
La un an de la tragedie, familiile celor care şi-au pierdut viaţa cer să se facă dreptate, iar cei vinovaţi să fie aduşi în faţa justiţiei.
„Vrem să aflăm cine a doborât avionul. Avem nevoie să ştim acest lucru”, a declarat Ivy Loi, al cărei soţ, căpitanul de aviaţie Eugene Choo, era unul dintre piloţii avionului.
„Toată lumea acuză, însă pentru noi este important să se ştie exact ce s-a întâmplat şi să ni se facă dreptate, pentru a ne putea în sfârşit duce doliul”, a explicat o altă femeie a cărei mătuşă s-a aflat în avionul doborât.
Ucraina şi Statele Unite au afirmat că aparatul de zbor a fost doborât de o rachetă sol-aer furnizată de Moscova separatiştilor. Şi un raport al Comisiei olandeze de anchetă a stabilit că zborul MH-17 a fost prăbușit cu o rachetă sol-aer de către separatiștii din sud-estul Ucrainei.
Rusia a acuzat însă armata ucraineană.
Oficiali malaezieni au cerut la ONU crearea unui Tribunal Internațional pentru elucidarea cauzelor prăbușirii aeronavei, însă, Vladimir Putin s-a opus.
Declarațiile se pare că au fost făcute în cadrul unei convorbiri telefonice între Vladimir Putin și prim-ministrul Olandei, Mark Rutte.
Familiile îşi comemorează vineri victimele, însă, în Malaezia, ţară majoritar musulmană, ceremoniile au fost devansate, pentru că este sărbătoarea Ramadanului.