Cercetătorii de la Agenţia Spaţială Americană şi echipa care a proiectat sonda New Horizons au anunțat că Pluto ascunde un secret, mai precis p coadă “gigant”, informează Mediafax. NASA a precizat că este vorba despre un nor de gaze izolate, care formează o coadă ce se întinde pe o distanță între 77.200 şi 109.435 de kilometri.
Cercetătorii au mai specificat că această coadă face parte din componența planetei, fiind compusă din bucăți desprinse de atmosfera planetei de către vântul solar, însă nu au putut determina cu precizie felul în care s-a format și nici forma sa. Aceștia speră să afle mai multe informații prin analizarea datelor culese de sonda de pe nava spațială New Horizons.
Fotografiile surpinse de sonda americană arată munți de gheață cu o înălțime de 3 500 de metri, dar și câmpiile înghețate.
Sonda New Horizons, lansată de NASA în 2006, a trecut la cea mai mică distanță de misterioasa planetă pitică Pluto, după ce a parcurs în nouă ani și jumătate aproximativ 5 miliarde de kilometri prin spaţiu.
![]()