Petre Daea: Avem întreaga cantitate de grâu necesară pentru consum intern, dar și pentru export (VIDEO)

Petre Daea: Avem întreaga cantitate de grâu necesară pentru consum intern, dar și pentru export (VIDEO)
Foto: Guvernul României / Facebook

Petre Daea (PSD), ministrul Agriculturii, a declarat, în debutul ședinței de guvern de miercuri, că România are asigurată întreaga cantitate de grâu necesară pentru consumul intern, dar are și pentru export.

Daea, despre producția de grâu

„România are capacitatea să recolteze întreaga suprafață de grâu în șapte zile. Fermierii au o dotare foarte bună, sunt culturi bune. Sigur că schimbările climatice dau și un alt mod de gândire.

Avem producții care ne asigură necesarul de consum. Per total noi avem întreaga capacitate pentru țară, cât și pentru transport extern”, a spus ministrul.

Pe de altă parte, Daea a afirmat că peste 200.000 de hectare de culturi sunt afectate de secetă, în diferite grade. În zonele în care sunt sisteme de irigații, în schimb, nu există probleme.

Pâinea se scumpește

Deși recolta e bună, pâinea tot se va scumpi, căci recolta e tot mai costisitoare pentru fermieri, a explicat recent ministrul.

„Prețul pâinii se realizează în baza unui proces tehnologic care are elemente componente ce se duc spre costul de producție. (…) Vreau să spun tuturor să nu ne facem probleme vizavi de asigurarea pâinii. Deci avem pâine, vom mânca, vom mânca din pâinea românilor și o să dăm și la alții.(…) Nimeni la ora actuală nu poate să spună cu cât va crește prețul pâinii, pentru că nu cunoaște, niciunul nu cunoaște la această dată dacă se vor modifica elementele componente ale costului de producție”, afirmase Petre Daea.