Alegătorii din statul american Wyoming au înlăturat-o, în cadrul alegerilor primare, pe Liz Cheney, un critic republican al fostului președinte Donald Trump. Ea a fost învinsă de o candidată relativ nouă în politică și susținută de Trump, Harriet Hageman.
Cheney a fost unul dintre puținii membri ai partidului său care s-au alăturat comisiei din Congres care investighează încercările lui Trump de a se agăța de putere.
Toți cei 10 republicani care au votat pentru punerea sub acuzare a lui Trump după ce susținătorii săi au atacat clădirea Capitoliului SUA în ianuarie anul trecut au fost vizați într-o campanie de răzbunare.
Până acum, patru s-au retras, iar alți patru au fost învinși de candidații aleși de el în scrutinele primare din statele Wyoming, Washington, Michigan și Carolina de Sud.
Doar doi și-au păstrat cu succes locurile pe lista republicană pentru realegere. Fiica fostului vicepreședinte Dick Cheney era ultima dintre cei 10 care a trebuit să facă față asaltului lui Donald Trump.