Sorana Cîrstea (37 WTA, 32 de ani) a fost învinsă dramatic de Belinda Bencic (13 WTA, 25 de ani), joi, în trei seturi, și părăsește US Open 2022 în turul II. Dacă ar fi obținut calificarea, românca și-ar fi egalat cel mai bun rezultat înregistrat la turneul de Grand Slam de la Flushing Meadows.
Deși pornea cu șansa a doua, iar adversara sa a făcut un break rapid, Sorana Cîrstea a crescut nivelul de joc și a reușit să închidă primul set la 3. Tot românca a avut inițiativa și în cea mai mare parte a actului secund, iar la 5-4 a servit pentru câștigarea meciului și calificarea în turului III. Cu toate acestea, Belinda Bencic a fost cea care a ajuns prima la 7.
Cedarea setului secund s-a resimțit în jocul Soranei, care în decisiv nu a reușit să mai câștige ghemurile de pe propriul serviciu cu aceeași lejeritate, iar tenismena elvețiană s-a distanțat rapid la 4-1.
Belinda Bencic a tranșat ostilitățile după aproape două ore și jumătate de joc, scor 3-6 / 7-5 / 6-2, și s-a calificat în turul III. Cel mai bun rezultat al său este semifinala jucată la ediția din 2019. În 2021 se oprea în sferturi, la fel cum s-a întâmplat și în 2014.
Sorana Cîrstea s-a oprit în turul II și la ediția din 2021. Cel mai bun rezultat al său la New York este accederea în turul III, fază pe care a atins-o în 2020, 2019 și 2009.
A fost al treilea duel direct dintre cele două tenismene, însă abia primul din care iese câștigătoare Bencic. Românca se impusese în celelalte două întâlniri, ambele pe hard, în august la Cincinnati 2022, respectiv la Melbourne 2021.