Rusia a introdus sancțiuni individuale împotriva a 25 de cetățeni americani, iar printre aceștia se regăsesc atât membri ai Congresului SUA, cât și „personalități culturale”, precum actorii Sean Penn și Ben Stiller, transmite agenția rusă Interfax.
„Ca răspuns la sancțiunile individuale în continuă extindere împotriva cetățenilor ruși de către administrația Biden, împotriva unui alt grup de oameni din rândul membrilor Congresului SUA, a unor oficialități de rang înalt, a unor reprezentanți ai comunității de afaceri și experți, precum și a unor personalități culturale, este o introdusă o interdicție permanentă de intrare în Federația Rusă”, se arată în comunicatul transmis luni de Ministerul rus al afacerilor externe.
Printre cei vizați se regăsesc secretarul american al comerțului, Gina Raimondo, și trei dintre adjuncții săi, dar și actorii Sean Penn și Ben Stiller. Lista cetățenilor americani aflați sub regimul de sancțiuni din Federația Rusă a ajuns la 1.073 de persoane.
Ministerul rus al afacerilor externe susține că „acțiunile ostile ale autorităților americane” vor continua să primească un răspuns o hotărât.