Camera Deputaților a respins, miercuri, cu 85 voturi „pentru”, 191 „contra” şi o abţinere moțiunea simplă depusă de USR împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu (PNL).
Social-democrații au anunțat încă dinaintea votului că nu vor susține moțiunea și au invocat pericolul unei crize guvernamentale.
De celalaltă parte, Cătălin Drulă, președintele USR, a amintit că PSD s-a mai făcut de două ori scut în fața lui Popescu, salvându-l și de precedentele moțiuni depuse de Uniune.
Drulă punctase că PSD-iștii au ocazia acum să demonstreze cât de responsabili sunt și cât de sinceri, mai ales că în ultima vreme l-au tot criticat pe Popescu pentru criza facturilor în energie: „Este evidentă lipsa de capacitate a lui Virgil Popescu, dar PSD e la fel de vinovat pentru criza din energie. A făcut până acum scut în jurul ministrului Popescu. Ei l-au salvat la precedentele două moțiuni depuse de USR. Acum e momentul (în ceasul al 13-lea) ca PSD să arate un minim de responsabilitate pentru țara pe care o guvernează”.
Rezultatul s-a văzut acum.
„Am văzut azi că s-a întâmplat ce ne aşteptam cu toţii: PSD l-a apărat pe Virgil Popescu. PNL se dovedeşte pe zi ce trece că este anexa din fundul curţii PSD”, a spus Drulă, după aflarea rezultatului votului.
El a remarcat apoi că PSD-iștii l-au tot criticat pe Popescu, dar tot ei au ales să nu voteze moțiunea împotriva acestuia: „PSD, îi vedem prin declaraţii cum îl atacă. De astăzi este foarte clar: Virgil Popescu este oficial ministru PSD, ca să fie foarte clar”.
Drulă a denunțat apoi faptul că Guvernul PSD – PNL – UDMR „se gândeşte numai la interesele proprii”, în vreme ce „românii rămân cu facturile mari și cu teama că vor îngheţa la iarnă”.
„Virgil Popescu este un izvor nesecat de nepricepere. Este emblema acestui guvern eşuat, format din băieţi nu prea deştepţi. Iar acest lucru se vede în facturile fiecărui consumator din România. A început să se vadă dureros pe cardul angajaţilor din industria prelucrătoare. Şi se vede în datoria de la buget pe care Guvernul României o are de achitat companiilor furnizoare de energie electrică: 40 de miliarde de lei – chiar dacă în ultimele săptămâni s-au jucat cu această cifră mai ceva ca la ruletă”, au scris USR-iștii în textul moțiunii.
Ei au remarcat apoi că, în trei ani de mandat al ministrului Popescu, România a ajuns de la o piaţă cu preţuri mici la energie la cele mai mari preţuri din UE.
Semnatarii au criticat și schema de compensare şi plafonare a preţului energiei, susţinând că e o „făcătură”, o „şmecherie” sau o „manevră”, care a generat panică şi incertitudine.
În replică, ministrul Energiei a reproșat „minciunile”, „exagerările” şi „aroma inconfundabilă de panică” din textul moțiunii.
Popescu i-a acuzat apoi pe USR-iști că „sabotează pe faţă România” la Bruxelles și de „subminarea sectorului energetic românesc”.