Dacia Renault a transmis că va prezenta, la Salonul auto de la Paris, în perioada 17 – 23 octombrie, un demonstrator al motorului HYBRID 140 care va fi folosit în premieră în gama Dacia pe modelul Jogger.
Tot la Paris compania își lansează noua identitate vizuală, inclusiv noul logo care va fi folosit pentru toată gama de modele.
„Dacia a deschis un nou capitol în istoria sa odată cu adoptarea unei noi identităţi de marcă. Astfel, un nou logo şi-a făcut apariţia simultan pe toată gama de modele (Spring, Sandero, Logan, Duster & Jogger), iar noile elemente vizuale şi noile culori au devenit o parte integrantă a imaginii showroom-urilor mărcii.
La Salonul auto de la Paris publicul larg va avea pentru prima oară ocazia de a descoperi aceste schimbări pe modelele Dacia, ilustrate în special de noua emblemă, Dacia Link, alcătuită din literele D şi C unite asemenea zalelor unui lanţ, ca simbol de robusteţe şi simplitate. Dacia îşi reafirmă astfel valorile: o marcă esenţială şi cool, robustă şi outdoor, eco-smart (economică şi ecologică)”, transmite compania, în comunicatul dat publicităţii vineri.
Tot la Paris, Dacia va prezenta o serie limitată a modelului Duster, intitulată „Mat Edition” şi pentru care comenzile vor fi deschise înainte de sfârşitul acestui an, potrivit rfi.ro.
De asemenea, modelul Duster în serie limitată va fi disponibil într-o singură configuraţie, cu o nuanţă de caroserie exclusivă şi va beneficia de echiparea de vârf din punct de vedere mecanic a mărcii Dacia: motorul TCe 150 cuplat cu cutia de viteze automată cu dublu ambreiaj EDC.
Standul Dacia va găzdui un demonstrator al motorului HYBRID 140, motorizare care va fi folosită în premieră în gama Dacia pe modelul Jogger. Deschiderea comenzilor va avea loc la începutul anului 2023, primele livrări urmând să aibă loc în primăvara anului viitor, mai precizează compania.