Avocata Veronica Dobozi a explicat că banii electronici se vor utiliza tot mai intens pentru efectuarea tranzacțiilor, fapt care vine la pachet cu mai multe riscuri. ”Bucurați-vă de foșnetul bancnotelor, până încă mai puteți!”, este avertismentul avocatei.
”Banii electronici au denumiri diverse, cum ar fi banii electronici, banii digitali și moneda electronică. Este un tip de bani care sunt stocați digital, în comparație cu hârtia tangibilă sau moneda. Teoretic, cel mai mare avantaj al banilor electronici este că se pot utiliza cu ușurință prin transferuri online și wireless. Banii electronici sunt cel mai simplu mod de a face cumpărături și de a primi plăți oricând, oriunde, 24 de ore din 24, șapte zile din șapte, 365 de zile pe an”.
Potrivit acesteia, cel mai mare risc pentru cetățeanul obișnuit este posibilitatea ca un guvern rău intenționat să poată controla fiecare persoană, controlându-i banii.
“Cât timp există cash, există libertate. Banii electronici pot fi șterși virtual, limitați, poate fi controlată sursa lor, destinația lor, pot fi distribuiți în funcție de un credit social (cât de bine se conformează cetățeanul regulilor care i se impun) etc.
De curând, Federal Reserve Bank (banca centrală a SUA) a lansat un nou concept: „moneda digitală a băncii centrale” („Central Bank Digital Currency (CBDC)”). Totul este digital, „urmăribil”/“programabil”. În plus, o recentă știre ne anunță că “peste 80% dintre băncile centrale au luat sau iau în considerare lansarea unei monede digitale, potrivit indicelui global PwC CBDC 2022 care analizează și clasifică cele mai importante proiecte ale băncilor centrale privind banii digitali.”
În multe privințe, “banii digitali programabili” ar fi o fantezie devenită realitate pentru economiști, care cred că economiile sunt conduse de comportamentul uman, iar comportamentul uman este condus de stimulente, care ar putea fi integrate în banii digitali.
Evident, nu e nicio surpriză că mai ales sancțiunile pot fi ușor integrate în banii digitali. De exemplu, în utilizarea combustibililor fosili ar putea fi încorporată o suprataxă la nivel de TVA, în comparație cu utilizarea energiei verzi. Cumpărarea cerealelor cu zahăr poate crea un mic debit, în timp ce cumpărarea, de exemplu, de broccoli ar putea crea un mic credit. Cumpărarea unei arme, în schimb, sau a oricărui produs ce ar putea fi folosit ca armă, ar putea fi restricționată din start. Și așa mai departe.
Ei bine, este posibil ca, în curând, nici merdenele calde nu veți mai putea cumpăra dimineața, în drum spre birou, decât electronic. Așa că, bucurați-vă de foșnetul bancnotelor, până încă mai puteți!”, scrie avocata Veronica Dobozi pe juridice.ro.