Scandal uriaș la un an de la moartea lui Petrică Mîţu Stoian

Scandal uriaș  la un an de la moartea lui Petrică Mîţu Stoian
Facebook/Petriсă Mîțu Stoian.

Durerea este încă mare în familia lui Petrică Mîțu Stoian Moartea artistului a fost un eveniment care a îndoliat toată țara. Interpretul de muzică populară se internase într-o clinică privată, acolo unde urma un tratament post COVID, dar organismul cântărețului nu a rezistat.

Surorile artistului s-au încăpățânat

La un an de la trecerea în neființă a regretatului solist, mai mulți artiști au organizat un concert în memoria lui Petrică Mîţu Stoian, însă acesta era cât pe ce să nu mai aibă loc, din cauza surorilor interpretului, care nu-şi doresc acest lucru, notează click.

„Da, este adevărat că surorile lui nu şi-au dat acordul, probabil că vor bani mulţi. În loc să zică mulţumesc şi sărut mâna, că ele n-au lucrat cu el, eu l-am dus peste tot, pe litoral, în spectacole. Şi noi nu avem voie să-i folosim numele pe scenă şi trebuie să-i zicem doar Petre lui Petrică Mîţu Stoian.

Au uitat că l-am ajutat de multe ori. Îmi pare rău că nu vine nici Constantin Enceanu şi am fost nevoiţi să-l înlocuim cu alţi artişti iubiţi de public pe care îi vedeţi pe afiş”, a precizat organizatorul spectacolului, Anghel Stoian, în exclusivitate  pentru click.

Constantin Enceanu nu mai participă la eveniment din cauza intervenției pe care a suferit-o recent: „Mi-am programat operaţia pe 1 noiembrie şi nu aveam cum să vin la acest spectacol pentru că domnul doctor mi-a spus să nu fac efort prea mult şi să stau în picioare. M-am operat şi acum mă refac, iar până la Revelion o să-mi reiau activitatea muzicală”.

Cine va moșteni averea lui Petrică Mîțu Stoian

Avocata regretatului artist a mărturisit recent și cine va moșteni averea acestuia. Bunurile se pare că vor ajunge la sora, la nepoții, iar un aspect ce urmează să fie stabilit este dacă interpretul avea si bunuri din drepturi de autor și unde vor ajunge acestea.

„Familia (n.r. va lua moștenirea). Surorile și nepoții de la fratele predecedat. S-a dezbătut succesiunea. Acum să vedem dacă el avea conturi pe la drepturile de autor”,  a spus avocata artistului, potrivit Cancan.ro.