Angela Gheorghiu a declarat că nu a primit nicio invitație oficială de a participa la Festivalul “George Enescu”. Afirmațiile sopranei vin ca o reacție la interviul în care Mihai Constantinescu a declarat că aceasta ar fi fost invitată de trei ori la eveniment, potrivit Mediafax.
„În ultimii ani, a devenit un obicei regretabil ca numele meu să fie menţionat în preajma Festivalului Enescu în declaraţii inexacte şi vădit înşelătoare faţă de publicul din România. Recent, s-a menţionat că aş fi fost invitată în mai multe rânduri să particip la festival, dar de fiecare dată am refuzat. Ţin să precizez că nu am primit niciodată nici o invitaţie oficială, nici o propunere clară care să precizeze termenii în care participarea mea ar fi putut avea loc şi, cu atât mai puţin, vreun contract ferm”, este declarația sopranei.
Angela Gheorghiu a mai spus că la festivalurile internaționale la care participă, organizatorii dau dovadă de profesionalism și rigoare, “parcurgând aceleaşi etape fireşti în relaţia cu orice artist internaţional”.
Mihai Constantinescu – directorul Artexim, o instituţie publică a Ministerului Culturii prin care este organizat Festivalul Internaţional „George Enescu” – a mai declarat că deși a fost invitată de trei ori, Angela Gheorghiu nu a acceptat niciodată.
„Doamna Angela Gheorghiu a fost invitată de trei ori. Decizia dânsei a fost de a nu veni. Acum, dragoste cu sila nu se face. Dacă dânsa, la un moment dat, o să considere că poate să vină în condiţiile pe care le pune festivalul, cu mare plăcere va fi invitată. Nu cred că festivalul trebuie să stea într-un artist„, este declarația lui Mihai Constantinescu.