Connect-R, mesaj emoționant pe rețelele de socializare: „Ai observat că, de fapt, nimic din exteriorul tău nu te împlinește?”

Connect-R, mesaj emoționant pe rețelele de socializare: „Ai observat că, de fapt, nimic din exteriorul tău nu te împlinește?”
Sursa Foto: Facebook/Connect-R

Pentru o perioadă, Connect-R a lipsit din mediul online, însă acum, la început de an, artistul le-a transmis un mesaj important celor care îl urmăresc.

Connect-R a lipsit o perioadă din mediul online, însă acum, la început de an, artistul le-a transmis un mesaj important celor care îl urmăresc. Anul trecut, acesta a avut probleme de sănătate, din cauza programului foarte încărcat de concerte.

Connect-R, mesaj despre credință

Connect-R este o persoană foarte credincioasă. Artistul a postat recent pe rețelele de socializare un videoclip în care vorbește despre un lucru foarte important pentru el, credința.

„Ai observat că, de fapt, nimic din exteriorul tău nu te împlinește? Nici bani, nici faimă, respect. Mulți au probat lucrurile astea, i-au împlinit și psihologii lor i-au găsit în mare depresii. Jim Carrey spunea că «Îmi doresc ca toată lumea să facă bani, ca la un moment dat să vadă că nu despre asta este vorba». Exact ca în pilda tânărului bogat, tot ce ai adunat, tot ce vei aduce în viața ta va pleca sau vei pleca tu de la lângă ele, mai devreme și mai târziu.

E ceva de dincolo, e ceva mai mult de atât. De aceea, spunea un mare învățător că toată împărăția e în voi, acolo înăuntru”, a povestit Connect-R într-un videoclip postat pe TikTok.

Anul 2022 nu a fost unul prea bun pentru Connect-R. De-a lungul anului, artistul s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate.

Mai precis, probleme cu rinichiul drept. Înainte de pandemie, s-au amânat multe joburi și odată cu revenirea la libertate s-au cumulat concertele dinainte cu cele după. „Acum sunt bine”, a declarat Connect-R, scrie Libertatea.

Fiica lui Connect-R va lansa prima melodie

Fostul concurent de la „Te cunosc de undeva!” a anunțat că fiica sa și a Mishei, Maya, își va lansa prima melodie anul viitor.

Pentru 2023, Connect-R are deja foarte multe planuri. „Am foarte multe proiecte pentru anul 2023. Lansez un album nou, se lansează o piesă de-a Mayei.

Dar nu putem da prea multe din casă. Cu siguranță vom cânta și amândoi (n.r. – el cu Maya). Maya e poate chiar mai talentată decât noi, la pian are rezultate extraordinare”, a declarat Connect-R.