Vicepreședintele UniCredit, Fabrizio Palenzona, și alți doi directori ai băncii italiene au intrat în vizorul procuraturii din Italia, fiind suspectați de legături cu mafia siciliană, relatează Reuters. Cei trei suspecți ar fi avut legătură cu unul dintre cei mai căutați oameni din Italia, Matteo Messina Denar, despre care se crede că este noul lider al grupării Cosa Nostra.
Biroul vicepreședintelui UniCredit a fost supus unor percheziții ale poliției anti-mafia, însă avocatul său a negat informațiile potrivit cărora acestam ar fi în legătură cu mafia.
„Percheziţiile nu au dus la nimic. Nu s-a găsit nimic pentru că nu există absolut nimic”, a afirmat avocatul Massimo Dinoia.
Un alt oficial suspect este directorul de risc Massimiliano Fossati, promovat în cadrul reorganizării conducerii UniCredit. Reprezentanți ai insituției bancare cea mai mare din Italia după numărul de active, au declarat că au fost înștiințați despre situația directorilor, însă sunt de părere că acuzațiile nu pot fi dovedite.
Investigaţia survine într-o perioadă dificilă pentru instituţia financiară, care încearcă să îşi crească veniturile şi să îşi consolideze capitalul.