Pirotehniști din trei județe s-au mobilizat pentru a verifica o valiză buclucașă, la Botoșani

Pirotehniști din trei județe s-au mobilizat pentru a verifica o valiză buclucașă, la Botoșani
Polițiștii locali primesc puteri similare cu ale poliției naționale și îi vizează mai ales pe șoferii care parchează ilegal Foto: Facebook/Politia Locala Piatra Neamt.

Pirotehniști din trei judeţe, Iași, Bacău și Suceava, au ajuns la Botoșani pentru a inspecta o valiză care părea suspectă. Oamenii legii au adus și un scanner mobil pentru a verifica ce se află în interiorul valizei, dar şi câini special antrenaţi.

Din fericire, alarma a fost una falsă

Două scări de bloc au fost evacuate, iar oamenii care au avut mașinile parcate în zonă au fost sunați pentru a le muta.

În valiză erau doar nişte haine şi mâncare, şi i-ar fi aparţinut unui bărbat fără adăpost. Omul a spus că şi-ar fi lăsat bagajul acolo şi a mers să doarmă.

Timp de aproape trei ore circulaţia în zonă a fost blocată.