California intenționează să plătească 1,2 milioane de dolari despăgubiri pentru fiecare locuitor de culoare

California intenționează să plătească 1,2 milioane de dolari despăgubiri pentru fiecare locuitor de culoare
Sursa foto: Freepik

Grupul operativ pentru reparații din California a recomandat ca statul să plătească până la 1,2 milioane de dolari fiecărui locuitor de culoare. Legislatura din California este posibil să voteze recomandările comisiei, informează Gândul.

Grupul de lucru vrea ca statul să le ofere și scuze rezidenților de culoare

Grupul de lucru a avut, sâmbătă, o ședintă publică în Oakland și a votat setul final de recomandări care urmează să fie trimise legislatorului statului. Grupul este alcătuit din nouă membri și a cerut statului, ca pe lângă plată, să le ofere locuitorilor și scuze oficiale.

„Reparațiile nu sunt justificabile doar din punct de vedere moral, dar au potențialul de a aborda disparitățile și inegalitățile rasiale de lungă durată”, a declarat reprezentantul Barbara Lee, deputat în California, după ce a participat la întâlnire, potrivit Fox News.

Câți bani poate primi un rezident de culoare?

Recomandarea comisiei a clasificat plățile în funcție de discriminarea istorică. De exemplu, rezidenții de culoare care au fost afectați de discriminare de către bănci, pot primi 3.366 de dolari pentru fiecare an locuit în California de la începutul anilor 1930 până la sfârșitul anilor 1970.

Rezidenții de culoare ar mai putea primi circa 2.352 de dolari în compensație pentru comportamentul excesiv al poliției și încarcerarea în masă pentru fiecare an în care au trăit în California între 1970 și 2020. Aceste plăți s-ar putea ridica la 115.260 de dolari.
Așadar, un californian de culoare care are 71 de ani și a trăit toată viață în California ar putea primi până la 1,2 milioane de dolari, potrivit analizei New York Times.