Sam Smith și-a anulat concertul în mijlocul spectacolului, după patru piese. Cântărețul trebuia să vină și în România

Sam Smith și-a anulat concertul în mijlocul spectacolului, după patru piese. Cântărețul trebuia să vină și în România

Cântărețul în vârstă de 31 de ani a publicat o declarație prin care își cere scuze fanilor după ce a fost nevoit să anuleze spectacolul de miercuri seară, după doar patru melodii.

Cântărețul a anunțat că mai multe concerte vor fi anulate din cauza unei „leziuni la nivelul corzilor vocale”

Sam Smith a declarat că are „inima frântă” după ce a anulat un concert în Manchester și a anunțat și mai multe anulări de spectacole.

Cântărețul în vârstă de 31 de ani a postat joi o declarație în care anunță că va anula alte spectacole în urma incidentului de aseară, când nu a putut continua să cânte și a trebuit să coboare de pe scenă.

Un purtător de cuvânt a declarat că „medicii au recomandat ca, din cauza unei leziuni la nivelul corzilor vocale, Sam să se odihnească.

„Sam are inima frântă că a trebuit să anuleze aceste spectacole, dar medicii i-au spus că, dacă va continua să cânte, își va provoca daune permanente.”

La începutul lunii mai, echipa artistului britanic Sam Smith i-a anunţat pe organizatorii Summer in The City din București că nu îşi va onora invitaţia de a urca pe scena festivalului să susţină concertul, ce urma să aibă loc în Piaţă Constituţiei pe data de 4 iunie, potrivit news.ro.