Un muncitor din Dâmboviţa și-a pierdut viața într-un accident de muncă. Bărbatul a fost prins într-un utilaj

Un muncitor din Dâmboviţa și-a pierdut viața într-un accident de muncă. Bărbatul a fost prins într-un utilaj
Sursa Foto: Poliția Română / Facebook

Un muncitor în vârstă de 48 de ani și-a pierdut viața vineri, 26 mai, într-un accident de muncă la o fabrică de prelucrare a cărnii din judeţul Dâmboviţa, după ce a fost prins într-un utilaj, notează news.ro.

Un muncitor și-a pierdut viața într-un accident de muncă

ISU Dâmbovița a intervenit în această dimineață pentru salvarea unei persoane la un operator economic în comuna Niculești, care are ca obiect de activitate producția si conservarea cărnii.

„La locul evenimentului, echipajele de intervenţie au găsit o persoană prinsă într-un utilaj, inconştientă. Din nefericire, persoana nu a răspuns manevrelor de resuscitare, aceasta fiind declarată decedată de către echipajul SAJ”, a transmis sursa citată.

Poliţiştii şi inspectorii ITM au deschis o anchetă.

„Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat, de 48 de ani, din Moreni, ar fi fost rănit în timp ce ar fi manipulat un utilaj. Poliţiştii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările  producerii evenimentului”, au mai specificat  reprezentanţii Poliţiei Judeţene Dâmboviţa.