Eurodeputatul Eugen Tomac, liderul PMP, a atras atenția că intrarea României și Bulgariei în Schengen lipsește de pe agenda Consiliului Justiție și Afaceri Interne din 8-9 iunie de la Luxemburg. În aceste condiții, oficialul susține că singura șansă a țării noastre de a adera la acest spațiu este procesul pe care l-a deschis el la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Ce a spus Eugen Tomac (PMP) despre șansele României de a adera la spațiul Schengen
Liderul PMP a descris evenimentul programat să se desfășoare la Luxemburg în această săptămână drept „dezbaterea anului pe Schengen”.
„În prezența tuturor miniștrilor de interne din statele membre ale Uniunii Europene, dar și cu participarea miniștrilor de interne din Norvegia, Elveția, Islanda și Lichtenstein, are loc, în perioada 8-9 Iunie, ședința Consiliului JAI la Luxembourg. Această reuniune este ultima organizată in timpul președinției rotative a Uniunii Europene deținută de către Suedia”, a scris Eugen Tomac, luni, pe Facebook.
El consideră că procesul deschis la CJUE este singura cale de aderare pentru România.
„Deși premierul suedez, Ulf Kristersson, a promis în plenul Parlamentului European că aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen va fi un obiectiv important al țării sale, observam din ordinea de zi prezentată că pe 8 iunie se va dezbate chestiunea Schengen cu propunerea de a adopta strategia privind libera circulație în UE în următoarele 12 luni: https://www.consilium.europa.eu/…/jha/2023/06/08-09/
Lipsește, însă, cu desăvârșire de pe ordinea de zi: https://data.consilium.europa.eu/…/CM-3013-2023…/ro/pdf cea mai importantă decizie pe care trebuia să și-o asume Consiliul JAI și anume decizia privind eliminarea frontierelor pentru România și Bulgaria.
De aceea, îmi mențin poziția și subliniez din nou că singura cale prin care vom intra în spațiul Schengen este procesul pe care l-am deschis la CJUE. Este dreptul nostru si ne vom face singuri dreptate!”, a mai declarat eurodeputatul.