Brad Pitt a intrat în grevă / Filmările la producţia despre lumea F1 au fost întrerupte

Brad Pitt a intrat în grevă / Filmările la producţia despre lumea F1 au fost întrerupte
Sursa foto: Sky News

Brad Pit, şi-a întrerupt activitatea la viitorul film al lui Joseph Kosinski, bazat pe lumea sporturilor cu motor, în sprijinul grevei actorilor şi scenariştilor de la Hollywood, după cum relatează Sky News.

Brad Pitt s-a alăturat colegilor lui actori și scenariști care au declanșat o grevă istorică la Hollywood

Producția lungmetrajului de Formula 1 este în impas, deoarece Brad Pitt „stă foarte mult” alături de colegii săi membri ai sindicatului actorilor.

„Filmările sunt acum în impas, deoarece Brad Pitt rămâne ferm alături de colegii săi din sindicatul actorilor”, a anunţat agenţia britanică AP, potrivit News.ro

Deşi titlul filmului, coprodus de starul de Formula 1 Lewis Hamilton, nu este încă cunoscut, scenariul este structurat astfel: Brad Pitt va interpreta rolul unui pilot aflat la finalul carierei, care trebuie să facă faţă apariţiei unui tânăr pilot promiţător, interpretat de Damson Idris, în echipa sa APXGP, aflată la coada clasamentului, relatează Digi24.ro.

Filmările ar putea fi reluate în noiembrie

Filmările trebuiau să continue în acest weekend pe circuitul Spa din Belgia, cu ocazia Marelui Premiu de duminică, înainte de a fi anulate, scrie Sky News.

Producătorii se aşteaptă ca filmările să fie reluate la Las Vegas în noiembrie, moment până la care echipa de filmare speră că se va ajunge la un acord între sindicate şi platforme.

Grevă istorică la Hollywood

Din 14 iulie, sindicatul SAG-AFTRA, care reprezintă 160.000 de actori, cascadori, dansatori şi alţi profesionişti de pe micul şi marele ecran, s-a alăturat sindicatului scenariştilor, care era deja în grevă, în urma eşecului negocierilor cu studiourile privind salariile şi garanţiile acestora în faţa inteligenţei artificiale.

Potrivit directivelor Sindicatului actorilor, toţi membrii săi au interdicţie de a filma şi de a-şi promova producţiile, personal sau pe reţelele sociale, pe durata grevei, ceea ce a dus la o paralizie totală a industriei de cinematografie de la Hollywood.