Vasile Trăistariu, fratele celebrului cântăreț Mihai Trăistariu, se află în mijlocul unui scandal după ce a fost acuzat de hărțuire de către o profesoară din Piatra Neamț. Femeia a depus plângere la poliție și a solicitat un ordin de restricție împotriva lui Vasile, care a fost în centrul atenției pentru comportamentul său de urmărire, relatează Ciao.ro.
Vasile Trăistariu, în vârstă de 43 de ani și pictor de profesie, s-ar fi îndrăgostit de o profesoară și a început să o urmărească pe stradă timp de două luni. Femeia a fost speriată de comportamentul său și a luat măsuri legale. Ea a depus o plângere la Poliție și a solicitat un ordin de restricție împotriva lui Vasile, acuzându-l de hărțuire.
Mihai Trăistariu a făcut dezvăluiri șocante despre situația frateui său într-un interviu.
„Noi suntem patru frați, că părinții nu mai sunt! El este mai mare ca mine, are 47 de ani și noi, familia, am crezut tot timpul despre el că este virgin. Odată chiar i-am zis asta în față și s-a simțit foarte jignit și ofensat. I-am zis: hai să-ți începi și tu viața sexuală! Sora mea, care e profesoară de matematică în Iași, a propus să-i aducem o prostituată și să o plătim ca să înceapă și el odată, dar el s-a simțit și mai jignit.
La vreo două săptămâni distanță după discuția noastră, mă tezesc cu un telefon de la Poliție: «Am vrut să vă anunțăm să stați de vorbă cu fratele dumneavoastră că urmărește o profesoară de economie!» Femeia, disperată, a făcut reclamație la Poliție că o hărțuiește!”, a povestit artistul.
Mihai Trăistariu a relatat că Vasile i-a spus că este îndrăgostit de profesoara în cauză și că o consideră iubirea vieții sale, deși ei se întâlniseră doar o dată.
„L-am sunat și el mi-a zis că este îndrăgostit de ea și că e iubirea vieții lui, că s-au întâlnit o dată. Ei erau colegi, că el a predat desen cu ea la aceeași școală. I se pusese pata pe profesoara aia. O urmărea, ea stătea la parter și tot o urmărea pe femeie, după copaci. Femeia avea un iubit, care a vrut să-l bată pe frati-miu. Se comporta ca un nebun, o pândea după copaci!
Mi-au trimis de la Poliție poze cu el urmărind-o după copaci, după bloc! O pândea! Așa o iubea el, de la distanță, că el e mai pămpălău așa! E religios, credincios, stă numai la biserică. El nu e violent, nu ar fi în nici un caz un pericol.
Am liniștit-o pe femeie, că ea se simțea hărțuită! Îi era frică de el că un nebun o umărește! L-au chemat să dea o declarație, el nu recunoscut nimic și i-au dat interdicție să nu se mai apropie de ea niciodată la o distanță de 50 de metri”, a mai spus Mihai Trăistariu pentru Click.ro.
Reacția Poliției
Poliția a intervenit în caz și i-a impus lui Vasile Trăistariu o interdicție de a se apropia de profesoara în cauză la o distanță de 50 de metri. Cu toate acestea, Vasile nu a recunoscut acuzațiile care i-au fost aduse.