Olivia Oprescu (CJ Ilfov), despre Parcul Natural Zer0 Waste: E un proiect inovator, ceva spectaculos. Vrem să tratăm pădurea cu foarte mare grijă (VIDEO)

Olivia Oprescu (CJ Ilfov), despre Parcul Natural Zer0 Waste: E un proiect inovator, ceva spectaculos. Vrem să tratăm pădurea cu foarte mare grijă (VIDEO)
Olivia Oprescu, arhitect-șef al Consiliului Județean (CJ) Ilfov. Captură Video B1 TV

Olivia Oprescu, arhitect-șef al Consiliului Județean (CJ) Ilfov, a vorbit în cadrul Podcastului B1, moderat de Aneta Sîngeorzan, despre proiectul inovator „Parcul Natural Zer0 Waste”, prin care Pădurea Căldăraru va fi transformată într-un paradis tematic Zer0 Waste.

Oprescu (CJ Ilfov), despre proiectul „Parcul Natural Zer0 Waste”

Acest proiect de pădure urbană, pădure-parc, muzeu natural ZerO Waste e un proiect inovator. Își regăsește locul în partea asta de mediu și sustenabilitate, dar nu numai. Am pornit de la ideea de a transforma pădurile pentru cetățeni, neînțelegând prin aceasta a interveni într-un mod depreciativ asupra lor.

Muzeul ZerO Waste și pădurea-parc pe care intenționăm să o facem, pentru care am demarat câțiva pași, va găzdui piste de alergare din materiale reciclate. Intenționbăm să demarăm o campanie de colectare a pantofilor sport, din care vor fi realizate aceste piste.

Ne-am gândit să fie un loc în care conștientizarea și educarea să se întâmple concomitent. Tot ce însemană obiecte de mobilier, bănci, coșuri de gunoi, pavilioane va fi realizat din materiale reciclate, dar va fi cu mesaj: te așezi pe o bancă și vezi un mesaj în care scrie că tocmai te-ai așezat pe 100 kg de gunoi. Sunt mesaje educative și ne dorim ca, astfel, cei care vizitează pădurea să învețe ceva.

Va fi ceva spectaculos, nu am găsit un studiu de caz similar.

Accesul principal în această pădure se află în aproximitatea Centurii. Undeva, acum mult timp, acolo a fost o groapă de gunoi. Mi s-a părut interesantă aceasă proximitate. În zona aceea se va face parcarea, așa e în conceptul pe care l-am elaborat.

Pistele de biciclete se vor suprapune cu cele de alergare.

Vrem să tratăm pădurea cu foarte mare grijă”, a declarat Olivia Oprescu, în cadrul Podcastului B1.

Aceasta a mai precizat că vor fi amenajate și foișoare, puncte de promenadă din care se va putea vedea mănăstirea din zonă.

Pădurea are 115 hectare și include trei situri din perioade diferite: „Ne dorim ca fiecare segment de pădure să transmită mesajul perioadei pe care situl respectiv o reprezintă”.