Externe
Human Rights Watch a anunțat că au fost descoperite mai mult de 50 de trupuri neînsuflețite într-un hotel din Sirte, cel mai probabil fiind vorba de susținători ai fostului lider libian Muammar Gaddafi, informează CNN.
„Am găsit 53 de cadavre aflate în descompunere, aparent foşti susţinători ai lui Kadhafi, într-un hotel abandonat din Sirt. Unele dintre victime aveau mâinile legate la spate când au fost împuşcate”, a declarat Peter Bouckaert, director în cadrul Human Rights Watch.
Cadavrele au fost descoperite de locuitorii din zonă, după încetarea confruntărilor de la Sirte. Autoritățile libiene au demarat o anchetă pentru găsirea celor responsabili și pedepsirea acestora.