Neti Sandu, despre scandalul cu familia tradițională în care este implicată prietena ei, Elena Lasconi. „Sunt sigură că va rezolva problema”

Neti Sandu, despre scandalul cu familia tradițională în care este implicată prietena ei, Elena Lasconi. „Sunt sigură că va rezolva problema”
Sursa Foto: Facebook/ Neti Sandu

Neti Sandu, astrologul de la Pro TV, este prietenă cu Elena Lasconi, care se află în centrul unui scandal referitor la familia tradițională.

Neti Sandu are încredere că Lasconi va rezolva situația

Astrologul a vorbit despre situația creată și este sigură că prietena ei va rezolva problema, conform Cancan.

„Elena Lasconi e prietena mea. Și nu de ieri, de azi! În povestea asta, complicată nu am sunat-o însă! Și am să vă spun și de ce! În primul rând, fiindcă ea știe cel mai bine ce are de făcut. Nu are nevoie de sfatul meu sau al nu știu cui! Ea știe ce trebuie să facă și sunt sigură că va face! Așa cum sunt sigură că va rezolva problema, la fel de sigură sunt și că știe că se bucură de prietenia mea necondiționată. Nu e nevoie s-o sun ca să-i spun asta!”, a declarat Neti Sandu.

Chiar dacă nu a mai vorbit cu Elena de ceva timp, nu a uitat-o și o susține. Ea a fost ocupată cu munca și nu a prea avut timp să discute cu prietena sa.

„În perioada asta, am avut, ca un mic amănunt, zile mai pline în televiziune, în ultima vreme, cu multe lucruri de făcut. Dar asta nu e o scuză!”, a adăugat astrologul Pro TV.

Elena Lasconi, scandal pe tema familiei tradiționale

Elena Lasconi se află în mijlocul unui scandal după ce a anunțat public că a votat cu „Da” pentru familia tradițională la Referendumul familiei din 2018. Ea este creștină și susține familia dintre un bărbat și o femeie, fiind explicația votului.

Astfel, a fost criticată de foarte multe persoane, chiar și de fiica ei, Oana Lasconi, care locuiește în Franța de cinci ani, dar și de colegii din partid.

„Sunt absolut dezgustată că mama mea a votat DA, la referendumul Coaliției pentru familie pentru a susține așa zisa familie tradițională între un bărbat și o femeie. Sunt dezgustată și dezamăgită. Nu îmi vine să cred că persoana pe care am susținut-o în cariera ei politică s-a dovedit o homofobă. Nu am cuvinte”, a precizat pe Instagram Oana Lasconi.

Aceasta a adăugat că și-a sprijinit mama în drumul său politic.

„Am fost forţată să am o identitate publică doar pentru a o sprijini pe ea, aproape toată viaţa! Am fost forţată să vorbesc despre ce relaţie minunată avem, să mint ziarele”, a adăugat Oana Lasconi.

Elena Lasconi a intrat în politică în 2020, când a candidat pentru funcția de primar al orașului Câmpulung Muscel, în numele partidului USR. Ea s-a aflat și pe lista candidaților de la alegerile europarlamentare din 2024, dar după scandalul creat, Cătălin Drulă a anunțat că a fost retrasă candidatura sa.