Tot mai mulți refugiați irakieni, se întorc în țara natală, fiind nemulțumiți de mâncare, adăposturile precare, dar și de ritmul lent al procesării cererilor de azil, informează mediafax.ro.
„Soţului meu i-a plăcut ideea de a veni aici. I-a văzut pe alţii şi a vrut să-i imite. Am petrecut aproximativ trei luni aici. Nu am primit nimic. Mâncarea era proastă şi puţină. Ne ofereau o bucată de pâine cu brânză şi un castravete. Cum poate cineva supravieţui iernii reci cu asemenea mâncare? Copiii noştri plângeau de foame. Am cheltuit 11.000 de dolari şi ne-am întors acasă cu mâna goală”, a declarat o femeie de etnie kurdă.
Numărul irakienilor care s-au decis să se întoarcă în țara lor a început să crească în ultimele luni ale anului precedent, iar în luna decembrie, 200 de irakieni s-au întors acasă.