Jaime del Burgo, un prieten vechi al reginei care s-a căsătorit cu sora ei, susține că a avut o relație romantică cu regina Letizia, înainte ca aceasta să se căsătorească în 2004 și apoi imediat după nunta acesteia. El pretinde că ar avea dovezi incontestabile ale relației lor.
Del Burgo a distribuit pe rețelele de socializare o imagine a Letiziei în care este vizibil însărcinată. Fiicele Regelui Felipe și ale Reginei Letizia s-au născut în 2005 și 2007.
El susține că Letizia i-a trimis fotografia, în timp ce aveau o aventură, alături de mesajul: „Iubire. Port eșarfa ta. Simt de parcă ai fi mereu lângă mine. Mă protejează. Număr orele până când ne vom revedea, te iubesc.”
Speculațiile cu privire la relația reginei Spaniei cu Del Burgo au apărut după ce omul de afaceri în vârstă de 53 de ani a fost intervievat de autorul unei noi cărți despre relația sa cu familia regală.
În Letizia y yo (Letizia și eu), scrisă de Jaime Peñafiel, Del Burgo a susținut că regina Letizia i-a spus că îl iubește în timp ce stăteau în hamace lângă piscină la reședința regală, La Zarzuela.
El a mai spus că serviciile secrete din Spania l-au pus sub supraveghere timp de cinci ani și chiar au intrat în casa lui din Elveția. Del Burgo a spus că presupusa operațiune nu și-a atins obiectivele, deoarece a pus tot ce ar avea de-a face cu relația sa cu Letizia – „fotografii, videoclipuri, telefoane mobile, mesaje text” – într-un seif bancar.
Casa regală a Spaniei a refuzat să comenteze afirmațiile lui Del Burgo.
Del Burgo susține în carte că fusese gata să o ceară în căsătorie pe Letizia – pe atunci prezentatoare la emisiunile de știri ale televiziunii de stat spaniole – și că avea un inel în buzunar în noaptea în care i-a spus pentru prima dată despre relația ei cu Felipe.
Del Burgo, care a fost martor la nunta lui Felipe și Letizia, a susținut că viitoarea regină l-a rugat „să nu o părăsească niciodată” cu o seară înainte de a se căsători. El s-a căsătorit în 2012 cu sora reginei, Telma Ortiz, dar cuplul a divorțat doi ani mai târziu.
Del Burgo, fiul unui politician proeminent care a fost președinte al regiunii Navarra, locuiește în afara Spaniei, împărțindu-și timpul între Elveția și Londra.
El a atras o publicitate considerabilă în trecut pentru că s-a plâns de intruziunea presei când a fost căsătorit cu sora Reginei Letizia. El a fost de asemenea o figură controversată atunci când a susținut că spaniolii ar trebui să ignore regulile din timpul pandemiei de Covid-19.
Afirmațiile vin într-un moment în care regele Felipe și regina Letizia păreau să-și consolideze domnia după ce o serie de scandaluri care îl implicau pe fostul rege Juan Carlos iar acum pun sub semnul întrebării viitorul monarhiei spaniole.
Juan Carlos, care a abdicat în favoarea lui Felipe în 2014, s-a mutat la Abu Dhabi în 2020, după ce afacerile sale financiare au devenit subiectul unei investigații a procurorilor spanioli.