În vârstă de 31 de ani, Ana-Maria Barnoschi se numără printre cele mai apreciate vedete de la noi din țară. De când apare pe micile ecrane, colega lui Bursucu de la „Roata norocului” a adunat o comunitate destul de mare de fani.
Vedeta de la Kanal D a fost invitată recent în cadrul unei emisiuni, acolo unde a povestit cum arătau sărbătorile în familia ei când era mică. Cu toate că își aduce aminte cu drag de acele vremuri, Ana-Maria Barnoschi este de părere că în prezent magia sărbătorilor s-a risipit.
„În perioada copilăriei, sărbătorile aveau alt vibe, față de cum simțim sărbătorile în prezent. Era cumva spiritul Crăciunului, ne bucuram mult mai mult de a petrece timp unii de ceilalți. Acum mi se pare că totul este într-o grabă, într-o goană după orice și nu ne mai bucurăm atât de mult de momente în sine.
Cu siguranță vedeam altfel perioada respectivă, că eram copil, dar vorbesc de cum îmi vedeam și părinții. De fiecare dată de sărbători, ne strângeam la mamaia. Mama mai are doi frați, fiecare cu copiii lui, am o grămadă de verișori și ne strângeam cu toții, eram undeva la 20 de persoane. Stăteam cu toți la masă, vorbeam și povesteam. Era altfel, acum nu ne mai strângem”, a spus Ana-Maria Barnoschi, notează wowbiz.ro.
De aproape doi ani asistenta TV trăiește o frumoasă poveste de iubire cu Vlad Bălău, iar lucrurile au ajuns să evolueze rapid între cei doi. Acum, Ana-Maria Barnoschi a dezvăluit că este pregătită să îmbrace rochia de mireasă.
„Nu ne-am hotărât deocamdată cum, unde, nu am stabilit nicio dată. Mă gândesc așa că pentru la anul poate reușim să facem pasul acesta. Programatul cu mult timp înainte pe mine mă omoară, că nu pot să îmi fac programul cu mult timp înainte și e ceva rău.
(…) Am fost cerută în Grecia, în Santorini. Nu mă așteptam deloc, mai ales că ne și ciondănisem înainte să plecăm în vacanță. Momentul a fost emoționant. Nu mi-am dorit să fie prea multă lume în jurul nostru când se întâmplă acest moment. Mi se pare că este un moment destul de intim și cumva este bucuria noastră. Atâta timp cât ne-am simți priviți, poate nu ne-am da voie să simțim la fel cum am făcut-o noi fiind singuri”, a susținut vedeta, la WOWnews, notează sursa menționată.