Familiile cu doi copii redevin o normalitate în Bulgaria, spune premierul Nikolai Denkov: „Tot mai mulți bulgari se întorc în patria lor. Crește rata natalității”

Familiile cu doi copii redevin o normalitate în Bulgaria, spune premierul Nikolai Denkov: „Tot mai mulți bulgari se întorc în patria lor. Crește rata natalității”
Nikolai Denkov a fost învestit în funcția de prim-ministru al Bulgariei pe 6 iunie 2023. Foto: Hepta.ro / Zuma Press / Nicolas Landemard

Familiile cu doi copii redevin o normalitate în Bulgaria, a declarat prim-ministrul Nikolai Denkov, într-un mesaj transmis cu ocazia Crăciunului, potrivit Dnevnik.bg.

Nikolai Denkov: Crește rata natalității din Bulgaria

Premierul bulgar susține că tot mai mulți dintre conaționalii săi aleg să se întoarcă în țară, dar și că rata natalității este în creștere.

„Cea mai mare schimbare la care este transformarea economiei forței de muncă ieftine într-o economie cu valoare adăugată mare. Atragem deja investitori strategici care apreciază cunoștințele și abilitățile bulgarilor și vor să îi includă în tehnologiile viitorului. Pentru că programul social cel mai bun este să aibă oamenii locuri de muncă stabile și bine plătite”, a declarat Nikolai Denkov.

„Vedem deja primele rezultate ale acestor eforturi. Tot mai mulți bulgari se întorc în patria lor. Crește rata natalității. Pentru prima oară de la începutul tranziției, familiile reintră în modelul cu doi copii. Iar copiii din Bulgaria trebuie să crească și să își dezvolte abilitățile aici, în patria lor. În vremuri provocatoare, cu toții avem nevoie de credință în viitor și de smerenie în fața diferențelor pentru a construi o națiune mai de succes. Suntem mai buni când suntem împreună”, a adăugat oficialul bulgar.