Care este zona din Bucureşti în care un apartament cu două camere se închiriază cu un preţ mediu de 1.250 de euro pe lună

Care este zona din Bucureşti în care un apartament cu două camere se închiriază cu un preţ mediu de 1.250 de euro pe lună
Sursa Foto: Freepik@ rawpixel.com

Unii proprietari au majorat chiriile anul acesta şi cu 20%, pentru că şi cererea este mai mare decât în 2023. Garsonierele din Capitală se ocupă în maximum 2 săptămâni de la publicarea unui anunţ. Bucureştiul şi Clujul rămân oraşele cu cele mai scumpe chirii.

Cea mai scumpă zonă din Bucureşti

Capitala are cele mai scumpe chirii din ţară. Pe acelaşi loc este şi Clujul, cu un preţ mediu de închiriere tot de 500 de euro.

Următorul pe listă este Braşovul, cu un tarif de 460 de euro pentru un apartament cu două camere. Sigur, preţurile pot fi mai mici sau mai mari, în funcţie de zonă.

Cele mai scumpe chirii din Bucureşti sunt în nordul oraşului în cartiere precum Aviatorilor sau Primăverii. Aici un apartament cu două camere se închiriază cu un preţ mediu de 1.250 de euro pe lună, potrivit Observator.

Cele mai ieftine chirii sunt la Reșița

Constanţa se află pe locul patru în topul celor mai mari chirii. În zona de nord a oraşului, preţurile pleacă de la 400 de euro şi ajung până la 1000 euro pe lună.

Faleză Nord și Zona Delfinariu sunt la începutul acestui an cele mai scumpe din oraș. Pentru cei care vor sa-și închirieze un apartament indiferent de numărul de camere de care acesta dispune, bugetul mediu lunar necesar unui chiriaș este de 600 de euro.

La polul opuş, cel mai ieftin oraş din ţară pentru chiriaşi este Reşiţa, acolo unde proprietarii cer 200 de euro pe lună. Imediat pe listă urmează Drobeta Turnu-Severin şi Alexandria.