Simona Halep a petrecut o seară specială în Dubai. Fostul fotbalist Sabin Topală, acum fizioterapeutul care o ajută pe Halep, a împlinit 28 de ani și a invitat-o și pe sportivă la petrecere. Alături de ei s-a aflat japonezul Yutaka Nakamura, celălalt preparator fizic al româncei.
Simona Halep se antrenează în Dubai, în speranța că va reveni curând pe terenul de tenis.
Ea e ajutată de Sabin Topală, fost fotbalist, și de preparatorul fizic Yutaka Nakamura din Japonia. Acesta din urmă a avut un rol crucial în cariera lui Naomi Osaka și a ajutat-o pe japoneză să câștige titlurile de la US Open 2020 și Australian Open 2021, dar a lucrat și cu Maria Sharapova în trecut, informează Prosport.
Sabin Topală a împlinit luni 28 de ani și și-a făcut ziua în Dubai. El a urcat pe Instastory o fotografie de la restaurant, alături de Halep și de Nakamura.

Amintim că în perioada 7-9 februarie vor avea loc audierile la TAS în cazul Halep. Ea a contestat aici suspendarea de patru ani primită de la ITIA în scandalul de dopaj.
Recent, Ilie Năstase a avut o ieșire dură, în care l-a criticat pe fostul ei antrenor, Patrick Mouratoglou: „Trebuia să recunoască Patrick Mouratoglou, a recunoscut prea târziu. El i-a dat și a recunoscut prea târziu, după ce a fost suspendată. (…) Ea a luat de la cineva, nu a luat după capul ei, așa, cineva i-a dat. Nu avea nevoie, în primul rând, pentru că era în primul tur, nu era în finală”.
Și Ion Țiriac s-a pronunțat recent pe acest subiect: „Mă îndoiesc că TAS-ul face foarte mult. În general, nu fac, pentru că au hotărât ăia care știu ce au hotărât. Simona Halep a făcut o singură greșeală. Nu a spus de la început: «Vă rog să îi luați pe oamenii care au grijă de mine, nu pe mine. De-aia îi plătesc»”.