72 de arme de foc și 3.000 de cartușe, confiscate de pe proprietatea lui Alain Delon

72 de arme de foc și 3.000 de cartușe, confiscate de pe proprietatea lui Alain Delon
Actorul Alain Delon / Foto: Hepta.ro

Un număr de 72 de arme de foc şi peste 3.000 de cartușe au fost confiscate în urma unei percheziţii efectuate pe proprietatea actorului francez Alain Delon din localitatea Douchy, a anunţat marţi Parchetul Montargis (Loiret), care a deschis o anchetă în acest caz pentru deţinere ilicită de arme, scrie Le Parisien.

Arme de colecție sau de tir sportiv

Armele găsite pe proprietatea actorului sunt de colecție sau pentru practicarea tirului sportiv, iar primele informații indică faptul că Delon nu are nicio autorizație care să-i permită deținerea unei arme de foc. De asemenea, pe proprietatea actorului a fost descoperit și un poligon de tragere.

Percheziţia a avut loc joia trecută ca urmare a unei sesizări formulate pe 8 februarie de judecătorul de tutelă: mandatarul însărcinat cu protecţia judiciară a lui Alain Delon, care a constatat cu prilejul unei vizite că actorul deţinea o armă de foc.

Contextul relațiilor de familie tensionate și îngrijorările legate de starea fragilă de sănătate a actorului au condus, fără îndoială, la acțiunea sistemului de justiție, care a dorit să elimine cel mai mic risc în legătură cu viața lui Delon.

”Umblă prin casă înarmați crezându-se în Vestul Sălbatic”

Într-un interviu recent acordat Elle, Anouchka Delon, fiica actorului, a explicat că atunci când se duce în vizită la proprietatea familiei de la Douchy este „întotdeauna însoțită de un bodyguard”. Tot ea a detaliat și pasiunea tatălui ei pentru armele de foc, precizând că are „o colecție întreagă”.

Anouchka Delon a adăugat că frații ei, atunci când se află în Douchy, „umblă prin casă înarmați”, crezând că sunt „în Vestul Sălbatic”.

Se pare că tocmai această declarație este cea care ar fi provocat reacția procurorului din Montargis (Loiret), care a deschis o nouă anchetă și a dispus efectuarea percheziției la proprietatea lui Delon.

Un incident produs de o armă la o petrecere organizată de fiul său în apartamentul din Geneva

Nu este prima dată când armele de foc deținute de Alain Delon îi fac probleme. În 2011, în timpul unei petreceri organizate în apartamentul său din Geneva de fiul lui cel mai mic, Alain-Fabien, în timpul unui joc sau a unei lupte cu un pistol de colecție s-a produs o împușcătură accidentală care a rănit o tânără.

Tags: