Iohannis a promulgat legea privind indemnizațiile pentru mame (VIDEO)

Iohannis a promulgat legea privind indemnizațiile pentru mame (VIDEO)
Foto: evz.ro

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind indemnizațiile pentru mame, informează B1 TV.

"Chiar astăzi am semnat un decret de promulgare pentru o lege privind concediul și indemnizația pentru mame", a declarat Iohannis la ceremonia de învestitură a noului Ministru al Muncii, Dragoș Pîslaru.

Prin această lege se elimină plafonul maxim al indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului. Totodată, indemnizaţia va fi acordată până când copilul împlineşte doi ani.

Cuantumul acesteia va fi 85% din media veniturilor realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani şi nu poate fi mai mică de 85% de salariul minim brut pe ţară garantat. Totodată, plafonul maxim de 3.400 de lei a fost eliminat.

Iohannis a promulgat legea privind indemnizațiile pentru mame

#DIRECT_ONE_gugl9g#

Proiectul de lege a stârnit ample dezbateri după ce a fost adoptat de Parlament, premierul Dacian Cioloș declarând în mai multe rânduri că nu sunt bani la buget pentru aplicarea acestei legi și că aleșii ar trebui să specifice în proiect de unde ar trebui să se ia bani pentru a putea fi alocați pentru indemnizații.

Tags: