Turcia: O jurnalistă a fost reținută de poliție pentru că l-a criticat pe Erdogan (VIDEO)

Turcia: O jurnalistă a fost reținută de poliție pentru că l-a criticat pe Erdogan (VIDEO)
Foto:jiyan.us

Momente de agonie şi extaz pentru o jurnalistă olandeză de origine turcă. Aceasta a fost reţinută de poliţie pentru "insultarea" președintelui turc Recep Erdogan. Câteva ore mai târziu, ziarista a fost eliberată, însă cu greu şi-a revenit din şoc, informează B1 TV. Cazul jurnalistei a fost la un pas să provoace un scandal diplomatic. Premierul olandez l-a sunat pe omologul său turc, pentru a-și exprima îngrijorarea legată de acest incident.

Jurnalista, pe nume Ebru Umar, 45 de ani, a povestit la un canal olandez de televiziune că se afla la locuința sa din Kusadasi, Turcia, atunci când doi poliţişti au bătut la ușă și i-au spus să îi urmeze.

Totul ar fi pornit de la două mesaje postate de ea pe Twitter despre președintele turc. De asemenea, ziarista a scris în cotidianul Metro o analiză extrem de dură şi de critică la adresa lui Erdogan. În articol, ea cita mai ales un e-mail trimis de Consulatul general al Turciei la Rotterdam către turcii ce locuiesc în zonă, în care li se cerea acestora să raporteze orice insultă exprimată pe rețelele de socializare împotriva șefului statului turc. Acest e-mail a provocat o mare controversă în Olanda. Consulatul turc a invocat ulterior o "neînțelegere".

Jurnalista a stat o noapte întreagă la secția de poliție. A doua zi, a fost eliberată, dar nu are voie să plece din Turcia. Femeia ar fi trebuit să ajunga în Olanda.

Turcia: O jurnalistă a fost reținută de poliție pentru că l-a criticat pe Erdogan

#DIRECT_ONE_8b4red#

Într-o convorbire cu omologul său turc, ministrul olandez de Externe a declarat, cu referire la Turcia, că ''o țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană ar trebui să continue promovarea libertății presei și a libertății de exprimare''.

La rândul său, premierul olandez Mark Rutte i-a telefonat omologului său turc, Ahmet Davutoglu, pentru a-și exprima îngrijorarea legată de reţinerea jurnanistei.

Preşedintele turc este cunoscut pentru intoleranța sa la critici. Procurorii au deschis deja 2.000 de cazuri contra unor persoane, care, susţin anchetatorii, l-au insultat pe președintele turc după ce acesta și-a preluat mandatul, în urmă cu doi ani.