Externe
Cel puțin 50 de oameni au murit, iar 73 au fost rănite, în Afganistan, după ce două autocare s-au ciocnit cu o cisternă care transporta conbustibil, potrivit BBC.
Cele trei vehicule implicate în accident au luat foc, pe drumul care leagă capitala Kabul de orașul Kandahar, aflat în sudul țării.
Accidentul s-a produs din imprudență, a precizat directorul departamentului regional de trafic, Mohammadullah Ahmadi. Mai multi localnici au sarit în ajutorul pompierilor și i-au scos pe răniți din epavele autocarelor.
Cele doua autocare se aflau în total 125 de pasageri, potrivit unor oficiali din guvern.
![]()
![]()
![]()