UPDATE 15.50 Atentatul sinucigaș comis miercuri în capitala Irakului a fost revendicat de gruparea teroristă Statul Islamic, informează AFP.
Potrivit unui comunicat postat pe internet de reprezentanții grupării, unul dintre kamikaze săi, identificat drept Abou Souleimane al-Ansari, și-a aruncat în aer mașina capcană în cartierul șiit Sadr City.
UPDATE 13.50 Cel puțin 64 de persoane au fost ucise în atentatul cu mașină capcană de la Bagdad, informează BBC News.
Un atentat cu mașină capcană a fost comis miercuri dimineață la Bagdad, cel puțin 16 persoane fiind ucise, iar alte peste 40, rănite, informează Reuters.
Explozia s-a produs într-o piaţă aglomerată din cartierul Sadr City, din estul capitalei irakiene.
Atentatul nu a fost deocamdată revendicat.
Potrivit unor surse medicale, este de așteptat ca în orele următoare numărul victimelor să crească.