O tânără a murit în plină stradă, după ce fostul iubit i-a dat foc

O tânără a murit în plină stradă, după ce fostul iubit i-a dat foc
foto: jurnal.md

O tânără a murit în plină stradă, după ce fostul iubit i-a dat foc, chiar sub ochii nepăsători ai trecătorilor în capitala Italiei, Roma.

Autorităţile sustin ca femeia ar fi putut fi salvată, dacă măcar unul dintre martorii la grozăvie ar fi avut curajul să intervină, arată B1 TV.

Cei doi se despărţiseră recent după doi ani de relaţie şi bărbatul, care nu a putut accepta ideea, a premeditat planul criminal.

Acesta a urmărit-o pe fată, care ieşise în oraş cu o prietenă, apoi a blocat-o în trafic în timp ce aceasta se-ntorcea către casă cu maşina. Criminalul şi-a stropit apoi victima cu alcool şi a incendiat-o, în văzul numeroşilor şoferi care îşi vedeau de drum fără a interveni.

Trupul carbonizat al fetei a fost găsit chiar de mama ei, care o căuta îngrijorată pentru că nu ajunsese acasă. Suspectul, un agent de pază de 27 de ani, şi-a recunoscut fapta în faţa anchetatorilor.

Procurorul care se ocupă de caz a declarat că fata ar fi putut fi salvată, dacă măcar unul dintre martorii tragediei ar fi sunat la poliţie.