Inciden grav în traficul din Capitală! Șofer drogat, urmărit pentru că nu a oprit la semnalul polițiștilor

Inciden grav în traficul din Capitală! Șofer drogat, urmărit pentru că nu a oprit la semnalul polițiștilor
Sursa: Politia Capitalei

Incident grav în traficul din Capitală! Un șofer a fost urmărit de poliție pentru că nu s-a suspus semnalelor de oprire. Polițiștii rutieri au solicitat sprijin în vederea opririi în trafic a unui autoturism, al cărui conducător a fost surprins, cu pistolul radar, conducând cu o viteză de 88 km/h și care nu s-a supus semnalelor regulamentare de oprire, potrivit Adevarul.

Conducătorul auto a ignorat semnalele făcute de forțele de ordine și a continuat deplasarea în mod alert, punând astfel în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.

”Pe parcursul urmăririi, polițiștii din cadrul Secției 26 Poliție au depistat autovehiculul pe o stradă din Sectorul 4 și au reușit să blocheze accesul conducătorului auto, atât în față, cât și în spate, împiedicându-l astfel să își continue deplasarea. În încercarea de a se sustrage, conducătorul auto a efectuat manevra de mers înapoi, lovind cu autoturismul, în mod intenționat, autospeciala de poliție din cadrul Secției 26 Poliție, care se afla în spatele său, provocând avarii acesteia.Menționăm faptul că în urma incidentului, nicio persoană nu a fost rănită”, potrivit unu comunicat al Poliției.

Într-un final, șoferul a fost imoblizat și testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0. Totodată, în urma testării preliminare cu aparatul DrugTest, au rezultat indicii cu privire la posibila prezență în organism a substanțelor psihoactive. Tânărul de 28 de ani a fost dus la sediul I.N.M.L., în vederea prelevării de mostre biologice.

”În urma controlului corporal efectuat asupra bărbatului a fost identificată o pungă, ce conținea o substanță vegetală uscată, de culoare verde, cu miros înțepător.  Totodată, în urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că autoturismul, condus de bărbatul în cauză, avea atât Inspecția Tehnică Periodică, cât și polița de asigurare, expirate”, au mai precizat polițiștii.