Euro 2016: Un susţinător al echipei islandeze de fotbal, înjunghiat în Paris după terminarea meciului

Euro 2016: Un susţinător al echipei islandeze de fotbal, înjunghiat în Paris după terminarea meciului
Foto: activenews.ro

Un susţinător al echipei islandeze de fotbal a fost grav rănit cu două lovituri de cuţit, duminică seara, la scurt timp după ce s-a încheiat meciul dintre Franţa şi Islanda, potrivit Le Figaro, preluat de Mediafax.

Incidentul s-a produs pe strada Dunkerque din Paris, situată în cel de-al zecelea arondisment, în jurul orei locale 23.30.

Victima este un poliţist englez care susţinea echipa de fotbal a Islandei și a fost lovit la nivelul abdomenului.

Bărbatul a fost transportat la spitalul Pitié –Salpêtrière, unde a fost operat de urgență. Potrivit unei surse din cadrul poliţiei, viaţa sa nu mai este în pericol.

Agresorul a fost reţinut, dar susține că nu vorbeşte limba franceză şi că nu are niciun document asupra sa.