Gorj: Localnicii au păstrat tradiția. De ce au udat viile și pomii, în prima zi din februarie

Gorj: Localnicii au păstrat tradiția. De ce au udat viile și pomii, în prima zi din februarie
Sursa foto: Freepik.com / @aleksandarlittlewolf

Localnicii din Ciuperceni, județul Gorj, au păstrat tradiția și, în prima zi din luna februarie, au udat viile și pomii, informează Știrile ProTv.

Sărbătoare în mai multe sate din Gorj

Oamenii, în prima zi din februarie, l-au prăznuit pe Sfântul Trifon, considerat ocrotitorul viilor și al livezilor. Astfel, ei au stropit viile și livezile cu apă sfințită.

Tradiția presupune ca oamenii să se strângă de dimineață, împreună cu preotul satului, lângă viile și livezile din comunitate.

Apoi, preotul sfințește apa cu care apoi oamenii speră să își protejeze grădinile.

„Mergem cu apa acasă, mergem și sfințim viile, pomii, stropim cu apă sfântă pentru îndepărtarea dăunătorilor.”, spune o localnică.

Un alt localnic își aduce aminte cum, în alți ani, oamenii erau nevoiți să meargă prin zăpadă. Anul acesta, a fost soare și vreme de tricou sau ie.

Totuși, zăpada era semn bun.

„Aducea zăpezi de un metru, eram printre zăpezi, au fost zăpezi continuu, lumea se bucura, pentru că fiecare țăran știe că ai zăpadă, ai rod bun.”, explică localnicul.

Sărbătoare s-a încheiat cu mese îmbelșugate și voie bună. A fost și un spectacol de muzică populară, unde interpreții au fost copiii din localitate.