Fanii fotbalului au putut vota pe site-ul uefa.com, cel mai frumos gol marcat în cadrul Campionatului European 2016. Câștigător a fost desemnat jucătorul maghiar Zoltan Gera, cu golul marcat împotriva Portugaliei în meciul din grupe.
Golul marcat de fotbalistul naționalei Ungariei a primit 32% din numărul total al voturilor, anunță Agerpres. Fotbalistul de 37 de ani a marcat cu piciorul stâng de la marginea careului după o minge preluată pe piept din centrare.
Cel mai frumos gol de la EURO 2016
#DIRECT_ONE_xqx7ci#
În clasament, acesta a fost urmat pe locul doi de golul marcat de Cristiano Ronaldo în meciul cu Țara Galilor, de execuția elvețianului Xherdan Shaqiri în partida cu Polonia. Golul care a decis finala și a desemnat câștigătoarea turneului, marcat de portughezul Eder, s-a clasat abia pe 4 în preferințele suporterilor.