Martin Scorsese, impresionat de regizorii români: „E ceva șocant”. Filmele pe care le-a lăudat (VIDEO)

Martin Scorsese, impresionat de regizorii români: „E ceva șocant”. Filmele pe care le-a lăudat (VIDEO)
Regizorul american Martin Scorsese. Sursa foto: Hepta - Zuma Press / Kevin Sullivan

Marele regizor american Martin Scorsese s-a arătat extrem de impresionat de cinematografia românească. Într-un interviu acordat în cadrul Festivalului TCM Classic Film, Scorsese i-a lăudat pe regizorii români, între care Radu Jude, Cristian Mungiu, Cristi Puiu și Corneliu Porumboiu.

Martin Scorsese laudă regizorii români

Scorsese a apreciat mai multe filme românești, între care „Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii” al lui Radu Jude, despre care a spus că „te face să vezi lumea altfel”.

„Mai este un tip care se numește Radu Jude… E ceva. În special „Aferim” pe care l-a făcut în alb-negru și încă unul, de care sunt destul de sigur că nu-i pe gustul tuturor, „Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii”.

Ăsta e ceva șocant. E nevoie de stil, conținut politic, cinema, moralitate, lipsa de moralitate, toate pe ecran și apoi le sparge într-o mie de bucăți și dintr-odată vezi lumea altfel”, a explicat marele regizor american.

Momentul a fost tradus de site-ul Cultura la dubă:

Reacția lui Radu Jude după laudele lui Scorsese

Regizorul român Radu Jude a reacționat pe pagina sa de Facebook, spunând că declarațiile lui Martin Scorsese reprezintă „o mare onoare”: