Ședința “cuțitelor lungi” de la PSD, în care se decide excluderea din PSD a președintelui Senatului, Mircea Geoană, a avut parte de discuții furtunoase și acuze între liderii partidului.
Geoană le-a reproșat lui Ion Iliescu și Adrian Năstase că îl “girează” acum pe Victor Ponta, dar că au ezitat să aibă o poziție tranșantă cu alte prilejuri.
„Adrian, acum văd că îl girezi pe Victor, dar la Congresul din 2010 ţi-a fost frică să te bagi cu Ponta„, i-ar fi spus Geoană lui Năstase, potrivit Mediafax.
Citește AICI alte mărturii de la ședința PSD.
Aceeași sursă precizează că a existat și un schimb acid de replici între Marian Vanghelie și Victor Ponta, după ce primul a criticat modul în care e tratat Mircea Geoană.
„Marian, hai să fim serioşi, nu mă lua cu şmecherii, că eu sunt de la Gara de Nord, nu din Sectorul 5„, i-ar fi spus Ponta lui Vanghelie.