Cătălin Bordea, comediant român, a dezvăluit recent, în cadrul unui podcast, ce nu face după o despărțire, cel puțin timp de șase luni.
Cătălin Bordea, acum singur, a fost întrebat, în podcastul Ilincăi Vandici, cum trece peste o despărțire. El a dezvăluit că are câteva reguli bine puse la punct de după despărțire, scrie Click.
„Cel puțin șase luni de zile nu bei! Nici măcar așa, să zici că o bere, două. Nu bei, că ți-o dă, îți vine să o suni, să te duci peste, să faci, să nu știu ce. Nu bei deloc, mega lucid. Tu știi cum e pentru un moldovean să nu bea deloc? Jesus, m-am rătăcit în pădure! Muzică tristă, deloc. Nu asculți radioul românesc în primul rând, pentru că e plin de văduve în muzica pop. N-are cum să nu te lovească una, deci n-are cum. Și eu eram într-o zi la o terasă și mâncam creveți. Cânta Irina Rimes, era tot albumul, și atât de trist era încât nu mai aveam poftă de mâncare. Îmi venea să plec de acolo, să mă regăsesc undeva în pădure.”, a povestit comediantul.
Recent, el a anunțat că s-a despărțit de iubita pe care o întâlnise pe rețelele de socializare, în urmă cu câteva luni.
„Ne-am cunoscut pe Instagram. A fost o chestie interesantă, predestinată, habar nu am. Eu mi-am făcut acest tatuaj pe gât cu 444. Eu pe ea nu o cunoșteam, iar ea mi-a dat mesaj să mă întrebe ce reprezintă, pentru că ea are fix același tatuaj, dar pe ceafă. Ciudat rău! Are tatuaj cu 444 ca mine, numărul casei este 4, etajul este 4. Pentru mine, 444 era «for worse, for better, forever» (la bine, la rău, pentru totdeauna) și înseamnă și protecție. Ea îl are fix la fel, dar în oglindă. (…) Nu mi-am dat seama ce și cum, noi nu am pornit cu gândul la o relație”, a spus el despre fosta relație.