Sobele dintr-o comună din Arad vor fi înlocuite cu un sistem care va economisi 75% la încălzire. Iată despre ce este vorba

Sobele dintr-o comună din Arad vor fi înlocuite cu un sistem care va economisi 75% la încălzire. Iată despre ce este vorba
Sursa foto: Shuterstock

Sobele din comuna Seleuș, Arad, vor fi înlocuite cu un sistem care va economisi 75% la încălzire. Este vorba despre o centrală termică alimentată cu biogaz și biomasă, scrie Adevărul.

Investiție de 8,6 milioane

O centrală termică alimentată cu biogaz și biomasă, în care s-au investit 8,6 milioane de euro, va înlocui vechile sobe pe lemne sau cărbuni. Aceasta este cea mai mare investiție a comunei de aproximativ 3.000 de locuitori.

„Sistemul de producere a energiei termice pe bază de biogaz și biomasă va fi finalizat în acest an și este primul de acest fel dezvoltat de o primărie din România. Este și cea mai mare investiție din istoria comunei noastre, care va permite ca, în primă fază, 500 de imobile să fie încălzite la costuri mult mai mici decât în prezent”, a declarat primarul Cristian Branc, pentru Agerpres, citat de Adevărul.

„Este foarte important pentru dezvoltarea economică faptul că solariile vor putea fi încălzite la prețuri convenabile și astfel se vor produce legume în extrasezon”, a adăugat el.

Centrala va produce 1 MW/h de energie electrică și 3 MW de energie termică. Va fi alimentată cu materii vegetale, deșeuri menajere și animale, precum și cu plante energetice precum porumbul și triticale.

„Dacă va fi an cu ploi suficiente, toată materia vegetală necesară va proveni de pe 300 de hectare, însă în anii cu precipitații reduse este nevoie de o suprafață mai mare”, a explicat primarul.

Proiectul este finanțat în mare parte prin fonduri europene. Centrala va fi finalizată în acest an, însă furnizarea de energie termică ieftină va începe în sezonul rece 2026-2027.