Retragerea Americii din NATO ar fi o greşeală de proporţii epice, dar există politicieni influenţi în Partidul Republican care susţin în mod serios acest lucru sau cel puţin meditează asupra acestei posibilităţi, susține pentru Bloomberg James Stavridis, fost comandant suprem al forţelor aliate din Europa
Colectiv, Europa are al doilea cel mai mare buget de apărare din lume, mai mare decât China sau Rusia. Întreprinderile mari şi capabile din domeniul apărării din Europa – Airbus SE, BAE Systems PLC, Saab AB, Thales SA, Naval Group SA, Rolls-Royce PLC, Rheinmetall AG, Fincantieri SpA şi altele – produc cantităţi imense de echipamente de înaltă calitate. Acestea îşi vor intensifica activitatea şi vor primi contracte uriaşe – în mare parte în detrimentul întreprinderilor şi al lucrătorilor din domeniul apărării din SUA.
„Şi, cu toată frustrarea noastră faţă de europeni, SUA vor dori în cele din urmă ca aceştia să ne ajute să facem faţă ameninţării chineze din ce în ce mai mari din Pacific. Contribuţiile lor în domeniul securităţii cibernetice, al informaţiilor şi al operaţiunilor spaţiale sunt esenţiale; şi sunt cruciale pentru operaţiunile din Arctica, unde şase dintre ţările care se confruntă cu Rusia la Polul Nord sunt membre NATO. Mai presus de toate, desigur, aliaţii europeni împărtăşesc valorile noastre fundamentale ale democraţiei, libertăţii şi drepturilor omului. Ei au luptat şi au murit alături de noi în Afganistan şi au fost desfăşuraţi sub comanda mea în Libia, Balcani, Irak şi în operaţiuni de combatere a pirateriei în largul Africii de Est”, arată James Stavridis.
Acesta atrage atenția că retragerea SUA din Europa va fi foarte costisitoare, deoarece o mare parte din costurile de garnizoană pentru cele 100.000 de trupe sunt suportate de aliaţi.
Navele de război americane cu baza în Europa, un imens avantaj geografic operaţional pentru Marină, s-ar întoarce în porturile americane. Escadrilele de avioane de luptă, de transport şi de supraveghere s-ar retrage, de asemenea, explică amiralul în retragere.
James Stavridis consideră că în locul NATO ar putea apărea un NATO european: o Organizaţie Europeană a Tratatului sau ETO. Aceasta s-ar putea baza pe actualul tratat NATO, dar ar putea exclude SUA. Canada ar putea alege să rămână în ETO.
“Alternativ, ar putea fi creat un nou acord de securitate sub auspiciile Uniunii Europene (inclusiv cu Marea Britanie, care nu este membră a UE). UE are deja structuri de comandă destul de bine dezvoltate, un comandant suprem – numit preşedintele Comitetului Militar al UE, care a fost omologul meu acum un deceniu – şi experienţă în desfăşurarea de operaţiuni independent de SUA sau NATO, de exemplu în menţinerea păcii în Balcani, detaliază fostul comandant suprem al forţelor NATO în Europa”.
Dacă SUA se retrag din NATO, europenii ar continua să îşi majoreze cheltuielile de apărare, în special prin creşterea capacităţii nucleare (Regatul Unit şi Franţa sunt deja printre puterile nucleare ale lumii). Ei şi-ar spori forţele aerospaţiale, atât pentru ofensivă, cât şi pentru apărare.
Politicile externe şi de apărare ale europenilor s-ar separa rapid de cele ale SUA. În loc să se confrunte cu China alături de Washington, ei ar putea căuta o mai mare cooperare economică şi poate chiar militară cu Beijingul, ca o protecţie împotriva alinierii tot mai mari a SUA la Rusia lui Vladimir Putin. Mai multe ţări europene se vor alătura probabil iniţiativei Beijingului „Belt and Road” (Noul Drum al Mătăsii – n.r.).
Europa ar putea fi mult mai puţin înclinată să se alăture SUA în presiunile asupra Iranului cu privire la programul său nuclear şi, în schimb, să caute avantaje economice acolo. De asemenea, ar vâna partenerii comerciali americani, mai ales dacă o retragere din NATO vine în tandem cu noi tarife vamale mari îndreptate către Europa.
În cele din urmă, Europa ar sprijini puternic Ucraina, recunoscând că ar fi un dezastru să capituleze în faţa cuceririi de către Putin a acestei ţări agricole şi bogate în minerale.