Cadavru găsit pe calea ferată din Alba. Persoana ar fi fost lovită de tren

Cadavru găsit pe calea ferată din Alba. Persoana ar fi fost lovită de tren
Foto simbol: Pixabay

Cadavrul unei persoane a fost găsit, miercuri, de un angajat al CFR Călători, în timp ce efectua revizia căii ferate pe raza localității Valea Lungă.

Ar fi fost lovită de tren

Identitatea cadavrului nu a putut fi stabilită și se crede că persoana a fost lovită de tren, conform Știripesurse.

„La data de 9 aprilie 2025, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Blaj au fost sesizaţi de către un angajat al CFR Călători cu privire la faptul că, în timp ce efectua revizia căii ferate, a observat o persoană decedată, a cărei identitate nu a putut fi stabilită, până în acest moment. Din primele informaţii, persoana ar fi fost surprinsă şi accidentată de un tren, pe raza localităţii Valea Lungă”, se menţionează într-un comunicat al Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vor continua cercetările pentru a stabili identitatea persoane, dar și a circumstanțelor în care s-a produs tragedia.