Locuitorii din Sighișoara, terorizați de o ursoaică și cei trei pui ai săi. Animalele au fost alungate, însă s-au întors după două zile

Locuitorii din Sighișoara, terorizați de o ursoaică și cei trei pui ai săi. Animalele au fost alungate, însă s-au întors după două zile
Image by Angela from Pixabay

Locuitorii dintr-un cartier din Sighișoara se tem din cauza unei ursoaice și a celor trei pui ai săi. Animalele fuseseră alungate, cu două zile în urmă, însă acestea s-au întors în cartier, conform Știrile ProTv.

Printre blocuri

Animalele se plimbă printre blocuri, în apropierea containerelor. Cel puțin, asta se vede pe camerele de supraveghere. Oamenii se tem să mai iasă din case.

Chiar în această dimineață, la ora șase și jumătate, animalele au fost surprinse cum se plimbau pe lângă tomberoane. Apoi, s-au jucat în lăstăriș, lângă pădure.

Localnicii au sunat autoritățile, însă animalele au fugit până la venirea acestora.

În ultima săptămână, autoritățile au intervenit de trei ori pentru a ține familia de urși departe de oameni. De acum, ei vor patrula în pădure 24 de ore din 24.

„O ursoaică cu trei pui frecventează locul. Întâi se încearcă îndepărtarea, apoi, eventual, tranchilizarea și relocarea ei. Însă e destul de dificilă treaba asta, fiindcă are și trei pui. În ultima fază se poate recurge la eliminarea fizică”, a declarat Răzvan Oachiș, medic veterinar.

Localnicii cer ca animalele să fie relocate. Ei se tem să mai iasă din case, în cartierul unde trăiesc sute de familii, care au copii, dar sunt și mulți vârstnici.